Tatăl meu spunea că cel mai frumos loc de pe pământ este locul unde te-ai născut, ai copilărit și ai trăit o viață. De multe ori i-am dat dreptate și mi-am amintit de vorbele sale atunci când am vrut să-mi fac planuri de viitor.
Cele mai multe idei despre cum ai vrea să arate viața ta ți le faci privindu-i pe alții. Dacă îți place ceea ce vezi, îți dorești să “împrumuți” măcar un sfert din succesul altora. O carieră, o familie sănătoasă sau poate ambele? Cu siguranță, mulți ar opta pentru amândouă.
Te-ai întrebat vreodată că s-ar putea ca acestea să fie într-o relație de dependență una de cealaltă? Că fără bazele uneia s-ar dărâma cărămizile alteia? Dar dacă nașterea unei cariere promițătoare sau a propriei familii depinde de mediul în care trăiești, de societatea din care faci parte?
Viitorul nostru se conturează în funcție de societatea în care evoluăm. Alături de aceasta, ne adaptăm propria gândire și modul de viață. O societate sănătoasă atrage indivizi sănătoși, cu discernământ și dorință de a participa mereu la îmbunătățirea propriei vieți, și implicit, a existenței comune. De multe ori, amprenta societății din care provenim lasă urme greu de șters sau de șlefuit. Firea umană este obișnuită să-și creeze propriile prejudecăți, pe care și le însușește și le aplică ori de câte ori e cazul.
Mentalitățile, conservatoare sau nu, se transmit din generație în generație odată cu zestrea culturală sau obiceiurile după care ne ghidăm cursul vieții. Și e drept că, în funcție de acestea, luăm și decizii ce ne pot influența modul de gândire și traiul în sine. Încă de mici, suntem învățați că lucrurile de calitate sunt făcute în străinătate, și că pământul făgăduinței, al promisiunii unei vieți mai bune, se află departe de locurile natale. Nu putem alege unde ne naștem, dar putem decide unde vom trăi pentru restul vieții.
Manualele de istorie plasează bătrânul continent ca fiind locul în care au luat naștere marile democrații, dar și marile conflicte, s-au pus bazele gândirii politice, filosofice și economice, ori locul în care s-a format istoria artelor.
Europa a fost mereu privită drept leagănul civilizației, și multe prejudecăți s-au născut de aici și au continuitate și astăzi, printre noi. Dacă odinioară lumea migra spre meleagurile Statelor Unite ale Americii, să trăiască visul american, într-o democrație limpede, lipsită de cortine de fier, astăzi ne îndreptăm privirea spre tărâmuri europene.
Avem lângă noi unitatea în diversitate, sau Uniunea Europeană, și de câțiva ani, și România face parte din comunitate. Când mă gândesc la această federație, mă gândesc fără prejudecățile învățate la ora de istorie, și nu iau în considerare decât faptele ce au decurs de-a lungul timpului.
Europa reprezintă astăzi, poate mai mult decât în trecut, un alt fel de putere decât cea deținută de Statele Unite ale Americii, prin această alianță economică, politică și militară a statelor de pe bătrânul continent. “Unde-s mulți, puterea crește, și dușmanul nu sporește” spuneau românii atunci când își cântau unirea. Pentru același principiu optează și statele membre ale Uniunii Europene, printre care și țara noastră.
Doar că România este prinsă în hora aceasta a unității cu jumătate de mână. Presa internațională ne-a numit de multe ori “oaia neagră și rătăcită de turma Europei” , presa noastră ne-a numit și ea la fel, iar noi ne-am autoproclamat periferia de la Est. Pentru străini, suntem cei care îi avem pe meleagurile noastre pe Dracula, pe rromi sau pe copiii străzii. Însă știm că nu suntem doar atât, și că prima impresie contează. Pentru viitorul meu și al copiilor mei tot ce pot să îmi doresc de la Europa este un vot pentru încredere și pentru gândirea dincolo de aparențele ce apar pe parcurs.
Nu plănuiesc să îmi schimb locul, religia, și naționalitatea în care m-am născut. Dar plănuiesc să contribui la îmbunătățirea acestora și a societății în care trăiesc. De aceea, avem nevoie de solidaritate în această muncă, de sprijinul celor cu care ne-am prins de mână în hora Uniunii Europene.
Este cunoscut faptul că cetățenii români nu sunt priviți cel mai bine în țările de pe bătrânul continent, și că mulți se tem să-și recunoască naționalitatea. Nu pot decât să cred că Europa ne va acorda un minut de răgaz să ne tragem sufletul puțin. Am alergat ceva ani ca să dăm la o parte perioada de sărăcie comunistă, și să revenim din urmă la ceea ce este corect-la democrație. Nu știu dacă poate exista pedeapsă mai mare pentru noi decât bănuiala cu care suntem priviți de europeni atunci când venim să-i vizităm în calitate de turiști.
La 22 de ani ai mei, mi-am propus să fac un tur al Europei cu trenul, și să surprind în fotografii cele mai importante locuri pentru istorie și civilizație. La 24 de ani, după ce voi avea un loc de muncă stabil, și voi căpăta experința necesară, voi dori să lucrez într-un stat european, altul decât propria mea țară. Așa cum promite, Uniunea acordă drepturi egale tuturor cetățenilor din statele membre, fără a face discriminări, nu-i așa?
La 27 de ani îl voi duce pe puștiul meu la Disneyland să își vadă eroii preferați din desenele animate, și îl voi învăța să spună cu mândrie ce naționalitate are, oricui îl va întreba, fără a privi în jos. Și toate astea se vor întâmpla doar dacă europenii vor învăța să analizeze de două ori toate informațiile pe care le primesc despre noi și dacă vor mai acorda o șansă țării noastre, fără prejudecăți învățate acasă, la școală sau la televizor. Suntem caracterizați dupa mediul în care trăim, după obiceiuri, după capacitatea societății de a reprezenta o putere pe plan global, și după mentalitățile în funcție de care decidem viitorul nostru și al copiilor noștri.
Generațiile care vin din urmă au un suflu nou, viu, sunt gata să schimbe lumea cu tinerețea lor și să creadă într-un nou model social european, mai modern, mai solid și mai adaptat transformărilor. Pentru aceasta e necesară încrederea celor care conduc astăzi lumea că noi și copiii noștri vom reuși.
******
La 28 de ani mă întoc în cel mai frumos loc de pe pământ, adică acasă, pentru ca puștiul meu să meargă în primul an de grădiniță în țara lui natală. Plănuiesc să rămân acasă, pentru că m-am plimbat destul prin lume.
