Europa a fost mereu privită drept leagănul civilizației, și multe prejudecăți s-au născut de aici și au continuitate și astăzi, printre noi. Dacă odinioară lumea migra spre meleagurile Statelor Unite ale Americii, să trăiască visul american, într-o democrație limpede, lipsită de cortine de fier, astăzi ne îndreptăm privirea spre tărâmuri europene.
Avem lângă noi unitatea în diversitate, sau Uniunea Europeană, și de câțiva ani, și România face parte din comunitate. Când mă gândesc la această federație, mă gândesc fără prejudecățile învățate la ora de istorie, și nu iau în considerare decât faptele ce au decurs de-a lungul timpului.
Europa reprezintă astăzi, poate mai mult decât în trecut, un alt fel de putere decât cea deținută de Statele Unite ale Americii, prin această alianță economică, politică și militară a statelor de pe bătrânul continent. “Unde-s mulți, puterea crește, și dușmanul nu sporește” spuneau românii atunci când își cântau unirea. Pentru același principiu optează și statele membre ale Uniunii Europene, printre care și țara noastră.
Doar că România este prinsă în hora aceasta a unității cu jumătate de mână. Presa internațională ne-a numit de multe ori “oaia neagră și rătăcită de turma Europei” , presa noastră ne-a numit și ea la fel, iar noi ne-am autoproclamat periferia de la Est. Pentru străini, suntem cei care îi avem pe meleagurile noastre pe Dracula, pe rromi sau pe copiii străzii. Însă știm că nu suntem doar atât, și că prima impresie contează. Pentru viitorul meu și al copiilor mei tot ce pot să îmi doresc de la Europa este un vot pentru încredere și pentru gândirea dincolo de aparențele ce apar pe parcurs.

Nu plănuiesc să îmi schimb locul, religia, și naționalitatea în care m-am născut. Dar plănuiesc să contribui la îmbunătățirea acestora și a societății în care trăiesc. De aceea, avem nevoie de solidaritate în această muncă, de sprijinul celor cu care ne-am prins de mână în hora Uniunii Europene.
Este cunoscut faptul că cetățenii români nu sunt priviți cel mai bine în țările de pe bătrânul continent, și că mulți se tem să-și recunoască naționalitatea. Nu pot decât să cred că Europa ne va acorda un minut de răgaz să ne tragem sufletul puțin. Am alergat ceva ani ca să dăm la o parte perioada de sărăcie comunistă, și să revenim din urmă la ceea ce este corect-la democrație. Nu știu dacă poate exista pedeapsă mai mare pentru noi decât bănuiala cu care suntem priviți de europeni atunci când venim să-i vizităm în calitate de turiști.
La 22 de ani ai mei, mi-am propus să fac un tur al Europei cu trenul, și să surprind în fotografii cele mai importante locuri pentru istorie și civilizație. La 24 de ani, după ce voi avea un loc de muncă stabil, și voi căpăta experința necesară, voi dori să lucrez într-un stat european, altul decât propria mea țară. Așa cum promite, Uniunea acordă drepturi egale tuturor cetățenilor din statele membre, fără a face discriminări, nu-i așa?
La 27 de ani îl voi duce pe puștiul meu la Disneyland să își vadă eroii preferați din desenele animate, și îl voi învăța să spună cu mândrie ce naționalitate are, oricui îl va întreba, fără a privi în jos. Și toate astea se vor întâmpla doar dacă europenii vor învăța să analizeze de două ori toate informațiile pe care le primesc despre noi și dacă vor mai acorda o șansă țării noastre, fără prejudecăți învățate acasă, la școală sau la televizor. Suntem caracterizați dupa mediul în care trăim, după obiceiuri, după capacitatea societății de a reprezenta o putere pe plan global, și după mentalitățile în funcție de care decidem viitorul nostru și al copiilor noștri.
Generațiile care vin din urmă au un suflu nou, viu, sunt gata să schimbe lumea cu tinerețea lor și să creadă într-un nou model social european, mai modern, mai solid și mai adaptat transformărilor. Pentru aceasta e necesară încrederea celor care conduc astăzi lumea că noi și copiii noștri vom reuși.
******
La 28 de ani mă întoc în cel mai frumos loc de pe pământ, adică acasă, pentru ca puștiul meu să meargă în primul an de grădiniță în țara lui natală. Plănuiesc să rămân acasă, pentru că m-am plimbat destul prin lume.

PS. Eu nu as mi-as pune masa pe pereti. Chiar daca ar valora o gramada de bani.

PS. I-am spus odata mamei ca ziarele tind sa isi mute continutul pe online, si ca le vom putea citi pe Internet. “Poate nu o sa aiba toata lumea acces la Internet. Hai, ca voi sunteti tineri, inteleg. Dar cu batranii, cum ramane?” se intreba ea. Nu am mai stiut ce sa ii raspund.

Nu s-a rusinat cand i s-a cerut sa negocieze adoptarea unui amendament dintr-o lege, tocmai in “buricul” Parlamentului European. Invatat de acasa, a.k.a mediul politic romanesc, Mister Severin nu s-a sfiit sa zica- yes, de mai multe ori, si yes, pentru 12.000 de euro. Doar ca romanul, cand mai ajunge prin strainatate, nu ezita sa se faca de cacao, constient sau nu…prea. Asa si europarlamentarul nostru- nu stia, saracu’, cu cine negociaza soarta unei legi- cu niste jurnalisti de la The Sunday Times. Si cam ce credeti ca au vrut sa demosntreze britanicii? Ca romanii sunt corupti, dar ca nu orice romani sunt corupti, ci cei de rang inalt, si ca orice poate fi cumparat, usor si repede, chiar si legile. Cool, nu? Bravo jurnalistilor, ca le-a reusit experimentul, rusine politicienilor corupti care isi tabacesc fundurile pe scaune de piele europarlamentara.
Si, culmea nesimtirii, europarlamentarul nostru, plin de cacao, nu recunoaste nimic. Era anormal daca ar fi facut-o. Nu s-a autosesizat cu nimic, nici macar cu o binemeritata demisie. Ca doar deh…o demisie l-ar lovi la buzunar mai tare decat palmele noastre.

http://www.youtube.com/watch?v=Xde_lCciQb4

http://stirileprotv.ro/stiri/international/imaginea-mortii-sute-de-cadavre-pe-plaje-trenuri-devenite-sicrie-metalice.html