Case de imprumut

         Piatra Neamț nu este un oraș prea mare și nici nu se poate lăuda cu prea multe școli universitare. Tinerii absolvenți de liceu din județul Neamț sunt nevoiți să își îndrepte dosarul de admitere la facultate către centrele universitare cu tradiție. Cel mai aproape de Piatra Neamţ este Iașul, situat la o distanță de numai 130 de km. Să fii student într-un alt oraș decât cel natal nu este simplu. Pe parcursul a cel puțin trei ani de facultate, ajungi să spui „acasă” unei camere de cămin pe care o împarți cu alți tineri de aceeași vârstă, sau unui apartament pentru care plătești salariul minim pe economie. Diploma obținută la finalul studenției este câștigată nu doar prin examene trecute cu brio, ci și prin experiențe pe care nu le uiți o viață.        

5 fete, 5 paturi și 4 dulapuri

         În cele trei campusuri ale Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, studenții își câștigă dreptul de a primi loc în cămin prin notele pe care le obțin. Anual, situația se repetă-camerele sunt puține, notele mari, și cererile numeroase. Pe Mihaela B. (22 ani, loc. Dămuc, județul Neamț) ghinionul a ocolit-o. E studentă în anul I la Master în Evaluarea, formarea și consilierea personalului, în cadrul Facultății de Psihologie. Am găsit-o în camera de cămin pregătindu-se să plece la job, în tura de după-amiază. Nu prea o încântă că trebuie să vorbească la telefon 8 ore pe zi, să le reamintească oamenilor care au credite sau abonamente de tot soiul să își achite datoriile. „Se numește recuperare creanțe, dar e mai mult un fel de operator call-center mai evoluat”, îmi explică ea zâmbind. În timp ce își verifică atentă e-mail-urile, își amintește că urmează să își dea demisia luna asta. „Am o grămadă de lucruri de făcut, începe sesiunea, aștept să încep și practica, mai am niște proiecte cu un ONG…”, oftează ea descumpănită.

Când o întreb de viața de cămin, se înseninează brusc. E în Iași de patru ani. Tot de atunci, din primul an de facultate, a împărțit mereu o cameră de cămin de 5/2 m cu alte patru fete. A schimbat până acum cinci camere și două cămine. Fie că vrei, fie că nu vrei, la cămin trebuie să socializezi, să împarți o farfurie sau un șifonier cu colega. Mihaela s-a cam săturat ca singurul ei spațiu propriu să fie patul. Pentru 105 lei plătiți lunar, ar vrea să fie… mai multă curățenie. Dacă ar fi după ea, nu ar permite ca într-o cameră să stea atâtea persoane – 5, care să împartă 4 dulapuri. Ar vrea să nu se mai fumeze pe holuri, deși fumatul e complet interzis.

Camera Mihaelei amintește de un colț de perete de la grădiniță, semn că fetele, ușor trecute de 20 de ani, încă nu s-au despărțit de copilărie.  Abțibildurile cu Albă-ca-Zăpada sau cu flori de toamnă, de pe pereții văruiți în alb, sunt lipite lângă paturile supraetajate. La fiecare etaj al căminului există o baie, o bucătărie și câte 20 de camere. „Mi se pare anormal ca în 2012 să avem apă caldă cu porția”, spune indignată Mihaela. Ca să faci un duș, trebuie să te încadrezi în programul stabilit de administrație: dimineața, de la 7 la 11, și seara, de la 5 la 9. Dar recunoaște cu zâmbetul pe buze că locuitul la comun are și părțile lui bune. „Ai ocazia să dai piept cu viața, să afli toate bârfele posibile și imposibile și să îți faci o groază de prieteni. Și prețul, bineînțeles, este mic”.  Când o întreb despre petreceri, îmi spune că nici acelea nu mai sunt ce erau odată. „S-a pierdut tradiția cu petrecerile. Lumea se adună și pleacă într-un club. E mai practic aşa”.

“Nu privesc în sus când fac duș”

Într-un cămin alăturat, pe palier la Dana P. (25 de ani, din Piatra Neamț) miroase a clor și a ceapă prăjită. Camera Danei este cea mai apropiată de baie și bucătărie. Poate și cea mai predispusă la umezeală. Dana e studentă în anul I la Master în Studii Europene. Vorbește mult și râde pe măsură. E bine-dispusă, tocmai a aflat că în ziua următoare nu se ține un curs. Cu voioșia pe care o emană, parcă nici mirosul de mucegai din cameră nu se mai simte atât de puternic. A venit în Iași acum trei luni și nu a mai locuit la cămin până atunci. Plătește tot 105 lei, dar nu consideră că e o sumă mare, cu toate că împarte camera cu alte patru fete. „Mie mai mult mi-a fost frică să nu nimeresc cu niște fete cu care să nu mă înțeleg. Dar m-am integrat repede. Deși fetele mi-au spus că sunt prea vorbăreață”, recunoaște  ea veselă. Dana s-a adaptat rapid la viața de cămin. Cu privirea ei albastră și sinceră, îmi explică resemnată că a trecut peste o iarnă friguroasă și afară, dar și în cameră. „Deși căminul e izolat, avem și geam termopan, tot a fost mult prea frig în comparație cu alte camere”. Însă martorul care nu a șters cu buretele amintirea frigului de astă iarnă este mucegaiul ce doarme nederanjat pe perete. Dana povestește cu dezamăgire că au șters peretele cu clor de trei ori până acum, dar  în zadar. Administratora căminului s-a oferit să le dea o găleată de var, cu care să acopere petele. „Fetele au văruit o dată la început, dar după aia iar a apărut mucegaiul. Și nu mai știm ce să facem. E prea multă umezeală”.

Camerele de cămin din campusul unde stă Dana nu sunt dotate cu frigider. Studenții sunt nevoiți să se descurce singuri: fie își cumpără un frigider, fie își depozitează mâncarea într-un frigider comun, la oficiul de preparare a hranei. „Nimeni nu îndrăznește să își lase mâncarea acolo, pentru că e foarte murdar, nu e igienic. Eu îmi duc mâncarea la fratele meu, în cămin, pentru că… el are frigider”. Cu toate acestea, Dana gătește zilnic. „În seara asta fac paste cu mazăre, o să vină și frate-miu să mănânce. Și știi ce nu-mi mai place? Că la bucătărie avem un singur aragaz și că de fiecare dată când vrei să îți faci de mâncare, trebuie să stai la rând”, îmi spune ea. „Nici cuptorul nu merge, că doar nu avem nevoie de dulciuri și nici de specialități”, se amuză Dana.

La cămin, hainele se spală de mână, la lighean. Există și spălătorii pentru studenți care nu au timp de rufele murdare, dar pentru un minim de confort, se plătește 3 lei pe kg. Dana povestește că și-a cumpărat lighean special pentru asta și că s-a obișnuit cu situația. Își mai amintește că la baie, dar mai ales la bucătărie, fetele nu prea păstrează curățenia care se face zilnic de către o femeie de serviciu. Mai puțin în weekend. Ziua de luni arată ca după război. „La baie la noi sunt condiții foarte proaste”, oftează Dana. „La dușuri mucegaiul e negru pe pereți, nici nu se mai vede varul. Eu niciodată nu privesc în sus când fac duș”. Cu toate acestea, e mulțumită și crede că putea fi mai rău de atât. Zâmbește când o întreb de avantajele locuitului la cămin, și, fără să stea prea mult pe gânduri, îmi răspunde  că e încântată că a cunoscut patru fete și că și-a lărgit aria de prieteni.

“Am ajuns să cunosc sute de oameni”

Despre prieteniile pe care le legi în cămin a povestit și Sorin L. (25 de ani, din Piatra Neamț). A terminat recent Facultatea de Construcții și Instalații din cadrul Universității Tehnice Gheorghe Asachi și a locuit 6 ani la cămin, în campusul Tudor. Fiind bursier, a avut mereu locul asigurat la cămin. Sistemul universității este simplu. În urma mediei, dacă nu ai restanțe, îți poți lua locul de cazare în primire din vară. Și Sorin recunoaște că acesta este un avantaj față de celelalte universități, care preferă să aștepte toamna pentru a-și repartiza studenții. “Plăteam undeva la 150 de lei pe lună și în primii doi ani de facultate, condițiile erau jalnice”, îşi aminteşte Sorin cu zâmbetul pe buze. Baia era la comun. Pentru 26 de camere, existau 6 WC-uri, 6 dușuri și 6 chiuvete. Apoi a avut apoi ocazia să își aleagă singur camera și colegii.

Recunoaște deschis că au contat mai mult prieteniile închegate în cămin. „Puteai apela oricând la cineva, fie că aveai nevoie de un cartof, că aveai nevoie de-o temă, că aveai nevoie de-o palmă pe spate, că aveai nevoie să găsești ceva de băut fără să plătești, găseai la prietenii pe care ți-i făceai acolo”. A renunțat în anul patru la o cameră de două persoane, cu baie proprie, pentru a rămâne cu aceiași colegi cu care a stat în anul I. „Pentru mine, nu au existat dezavantaje”, povestește convins Sorin. În primul semestru a folosit toaleta din Mall, pentru că baia din cămin era jalnică. În al doilea semestru a strâns bani cu colegii să cumpere un colac de WC. Cu toate acestea, pentru Sorin a contat mai mult faptul că a ajuns să cunoască sute de oameni în cămin, deși a păstrat legătura cu foarte puțini.

Șoareci și gheață pe pereți

Mulți studenţi preferă să locuiască într-un apartament închiriat, cu două sau trei camere. Sumele de bani pe care le plătesc părinții lunar pe chirii variază între 200 și 300 de euro. De acești bani, studenții pretind confortul pe care nu îl găsesc la cămin. De multe ori, se oferă exact opusul. Experiența vieții în chirie, într-un oraș aglomerat de tineri, înseamnă, pe lângă eforturi financiare din partea părinților, responsabilități din partea studenților, dar și a proprietarilor.

Andreea C. (23 de ani, din Roman, județul Neamț) locuiește în chirie în centrul vechi al Iașului. Împarte un apartament cu două camere cu o studentă la Medicină, pe care a cunoscut-o de pe un site de anunțuri. Este studentă în anul II la Facultatea de Administrație Publică, din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza. Pentru Andreea este foarte important să aibă spațiul propriu, ceea ce nu ar fi găsit la un cămin. Crede că nu s-ar fi adaptat după ritmul de viață a patru fete. “La apartament, ai intimitate, ai siguranța că nu îți umblă nimeni printre lucruri și sunt dispusă  să plătesc pentru acest lucru”.

Pentru ea, statul în chirie în Iași a însemnat o serie lungă de mutări, aventuri și experiențe pe care nu le va uita prea curând. Până acum a schimbat 10 chirii, pentru că a avut ghinionul de a da peste apartamente scumpe, cu un confort redus, și peste proprietari care nu s-au implicat prea mult. De departe, cea mai urâtă experiență în chirie a fost la mansarda unei case din Copou. Pentru 150 de euro plătiți lunar, Andreea a avut parte de două camere nedecomandate, cu o baie de 1m/1m, fără încălzire și bec. În cele câteva luni în care a locuit acolo, a primit căldură și apă caldă cu porția. „Proprietarul era în vârstă și dădea drumul de jos la centrală. Nu știu cum se făcea, dar căldura nu ajungea niciodată la noi, asta fiind în ianuarie”. La pachet au venit apoi și șoarecii, dar și gheața pe pereții din baie, “pe care ajungeam să îi curăț cu cuțitul”, povestește Andreea.

Chiria apartamentului în care stă acum costă 200 euro. Cu un zâmbet amar, spune că i se pare o sumă mare, iar condițiile… lasă de dorit. Apartamentul e vechi, într-un bloc pe măsură, cu proprietari de vârsta a treia. Din camera ei de 5/3 m zărești Palatul Culturii. Dar nu prea o încântă asta, când își amintește că a trebuit să își cumpere recent o mașină de spălat la mâna a doua. Pe proprietară nici nu o cunoaște, vorbește cu ea doar la telefon, și doar când e zi de plătit chiria. Nu a cunoscut-o nici când s-a stricat termostatul de la boilerul din baie. „Ea mi-a zis să îl reparăm noi, și că nu se implică la reparații decât dacă se strică ușa de la intrare”, gesticulează ea a lehamite. Crede că studenții nu ar mai trebui să facă compromisuri prin care  să accepte o chirie scumpă și fără prea multe condiții. „Plus că nu am avut niciodată contract de închiriere. Poți spune că proprietarul face evaziune fiscală, pentru că obține niște venituri pe care nu le declară la stat”.  Renovările intră în obligația proprietarului, și nu a chiriașilor, și mai ales chiriași studenți, lipsiți de venituri financiare proprii. Dar și aceștia din urmă au obligația de a păstra intacte lucrurile din apartament.

“Aș putea plăti o rată la casa mea”

Dumitrița R. (22 de ani, din loc. Urecheni, Târgu-Neamț) este un caz fericit. A venit în Iași acum patru ani pentru a studia kinetoterapia la Facultatea de Fizică și Sport, și de atunci nu s-a mutat de prea multe ori. Este studentă în anul I la Master cu specializarea Kinetoterapia în traumatologia sportivă. Ea a primit loc la cămin din primul an de facultate, dar a refuzat pentru că ideea de a locui cu încă patru fete a fost din start plină de prejudecăți. „În cămin nu sunt condiții, e baia la comun și nici nu știu dacă aș fi putut să rezist cu atâtea persoane.” Dumitriței îi place să gătească, și petrece mult timp în bucătărie. „Nu știu cum aș fi făcut acest lucru în cămin”, spunea ea. Pentru garsoniera în care stă în chirie, plătește 170 de euro, și crede că are parte de condiții foarte bune. Proprietarul s-a implicat tot timpul când au fost probleme. „Am vrut centrală termică, a pus centrală, am vrut aragaz nou, a cumpărat aragaz nou”. Cu toate acestea, singurul lucru pe care îl regretă este că plătește niște bani pentru un apartament care nu-i aparține. „Mă gândesc că aș putea plăti o rată la casa mea cu banii ăștia”.

Despre prejudecățile locuitului la cămin au povestit și Adelina O. (21 de ani), și Oana O., sora ei (26 de ani), ambele din Piatra Neamț. Oana a terminat Facultatea de Design Vestimentar și un master în domeniu la Iași. Din primul an de facultate stă în chirie. Recunoaște deschis că a auzit multe povești despre cum este să trăiești la comun de la colegele care stăteau în cămin, într-un cartier de la periferia Iașului, departe de facultate. „Dacă erau în Copou sau în Tudor, probabil că aș fi stat la cămin. Dar așa… nu”. A schimbat 6 chirii în cinci ani. Dar de un an jumate stă în același apartament pe care îl împarte cu sora sa. Plătesc 250 de euro și e “un preț normal pentru condițiile de aici. Avem centrală, mașină de spălat, mobila nu e veche și e și o zonă liniștită”.

Motanul siamez al Oanei, Marc, martor la discuția noastră, își privește stăpâna cu ochi mari. Cerșește să fie luat în brațe. “La cămin nu poți să ții un animăluț”, îmi explică Oana în timp ce își alintă motanul. Adelina a venit la Iași acum doi ani, ca să studieze Biologia. Acum e anul II. Poate spune că a prins o perioadă de stabilitate. În plus, beneficiază de un avantaj enorm față de ceilalți studenți: are pe cineva din familie aproape. Nu s-a gândit să stea la cămin pentru că știa că va veni să stea cu sora ei. Și nici nu a fost nevoie să își bată capul cu găsitul unui apartament. “Eu nu aș fi stat la cămin. Eu am nevoie de spațiu, de camera mea. La apartament e mult mai ok, pentru că nimeni nu-ți umblă în lucruri, poate să vină oricine în vizită”, povestește Adelina gânditoare. Camera ei a trecut deja printr-o personalizare. Recent, și-a mutat mobila cum a vrut, ca să aibă mai mult spațiu. Și-a pictat pe șifonier o inimă mare și i-a găsit un loc și lui Ovidiu, porcușorul de guineea.

Despre proprietar, nu se pot plânge. Nu le deranjează decât în ziua de chirie. Cu toate acestea, fetele recunosc că s-ar putea implica mai mult. Oana își amintește că astă-iarnă, când s-a stricat centrala termică, au plătit ele jumătate din reparație. „În mod normal, proprietarul ar fi trebuit să achite tot, pentru că centrala nu am stricat-o noi. Și i-am mai zis și că frigiderul este prea mic, că am vrea unul mai mare. Ea ne-a zis să ne cumpărăm noi, și pe ăsta din apartament să îl ducem în balcon”. S-a lămurit atunci și s-a gândit să lase lucrurile așa cum sunt. Chiar dacă cu banii pe care i-a “investit” de atâția ani în chirii ar fi achitat un avans la propriul apartament, Oana se resemnează, spunându-și că „așa a fost situația”.

Așa gândesc mulți studenți, care ajung în Iași cu speranțe mari. De cele mai multe ori, închid ochii la condițiile mizere oferite la cămin, și pentru 100 de lei, acceptă să împartă o cameră cu încă patru persoane, să stea jumătate de oră la rând să facă un duș sau să își fiarbă un ceai. Alții vin deja cu prejudecăți împărtășite de la frați sau colegi mai mari. Nu se încumetă să treacă prin aceleași experiențe auzite, așa că preferă liniștea unei chirii. Breasla proprietarilor care își închiriază casa este din ce în ce mai numeroasă. Mulți dintre aceștia știu să ceară în euro, dar încă nu au învățat să explice ce este minimul de confort.

Luciana UNGUREANU